Cimentul superaluminos este cunoscut aproape exclusiv, ca un liant refractar. Cercetări realizate în ultimele decenii, îndeosebi în cadrul companiei Kerneos (inventatoare a cimentului Fondu, în 1908 – cunoscută sub numele Lafarge), au condus la rezultate interesante, privind utilizarea acestui liant, asociat cu ciment portland şi sulfat de calciu, în lianţi complecşi, constituienţi ai unor ²mortare uscate², destinate lucrărilor de construcţii.

                În astfel de mase complexe, el însuşi sau prin interacţii cu ceilalţi componenţi, cimentul superaluminos imprimă ca proprietăţi specifice: priză şi întărire rapidă, variaţii dimensionale controlabile, calităţi estetice (lipsa eflorescenţelor, stabilitatea culorii), rezistenţă la coroziune, rezistenţe mecanice bune, inclusiv la abraziune, diminuarea poluării (²eco-friendly²). Asemenea proprietăţi răspund cerinţelor impuse de utilizări în domenii ca: straturi autonivelante, adeziv pentru plăci ceramice şi pietre naturale, mase compozite de izolare termică exterioară, cu caracteristici decorative, mortare şi betoane de reparaţii, cu priză rapidă, mortare rezistente la apă.

Considerând aceste informaţii, s-au iniţiat şi în cadrul catedrei SIMONa din Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, cercetări sistematice privind realizarea şi caracterizarea unor mase liante ternare, în sistemul ciment portland-ciment aluminos-sulfat de calciu. Au fost realizate mase liante cu compoziţii variind în limite largi: 10-80% ciment portland, 10-60% ciment superaluminos, 5-30% sulfat de calciu (semihidrat sau anhidrit III). Prezenta lucrare aduce date privind timpul de priză şi rezistenţele mecanice ale lianţilor ternari din sistemul ternar ciment portland (PC) – ciment aluminos (CAC) – sulfat de calciu (CSH_x), precum şi informaţii referitoare la variaţiile dimensionale în timpul întăririi.