Nanoparticulele de oxid de ceriu s-au obţínut prin două tehnici neconvenţionale de sinteză, descompunerea termică a unui precursor pe bază de tartrat şi metoda microemulsiilor inverse. Precursorul de tip tartrat s-a caracterizat prin spectroscopie FTIR şi analiză termică, iar proba rezultată după îndepărtarea microemulsiei, prin difracţie de raze X. Precursorii au fost calcinaţi la 500°C, 3h, în aer şi nanopulberile oxidice au fost investigate prin difracţie de raze X, microscopie electronică în transmisie şi difracţie de electroni pe arie selectată. Proba de oxid de ceriu obţinută prin descompunerea precursorul de tip tartrat se prezintă sub formă de nanoparticule cu dimensiuni între 6 şi 12 nm, cu o uşoară tendinţă de aglomerare, având o suprafaţă specifică de 28 m²/ g, în timp ce proba sintetizată prin metoda microemulsiilor inverse este constituită din nanoparticule cu dimensiunea medie de 6 nm, cu o distribuţie îngustă a dimensiunilor şi o suprafaţa specifică mai mare, 68 m²/ g.