Cercetări intensive sunt realizate atât pentru înţelegerea fenomenului de “reparare/vindecare a osului” cât şi pentru elaborarea de technici, dispozitive şi materiale pentru aplicaţii eficiente implicate în regenerarea osoasă. Lucrarea prezintă o metodă de elaborare de granule ceramice microporoase pe bază de fosfat tricalcic (β-TCP) în scopul impregnării acestora cu un medicament. Granule ceramice pe bază de β-TCP au fost elaborate prin tehnica gelifierii ionotropice în prezenţa CaCl2 ca agent de reticulare. Compoziţia şi microstructura microsferelor ceramice obţinute au fost investigate prin măsurători de difracţie de raze X (DRX) şi microscopie electronică de baleiaj (MES). Testele in vitro pe culturi celulare au arătat că ambele tipuri de microsfere ceramice au fost biocompatibile şi au stimulat creşterea celulară pe durata a 72 ore de cultivare. Microsferele ceramice poroase pe bază de  β-TCP sunt recomandate pentru a fi utilizate ca materiale de ”umplere” în chirurgia osoasă şi de asemenea, ca sisteme pentru eliberare de medicamente.

 

 

Inapoi la Cuprins