În lucrare se prezintă un model de programare matematică aplicat la proiectarea optimală a compoziţiei oxidice pentru fibre de sticlă cu biopersistenţă redusă.

Modelul general elaborat este aplicat la două studii de caz.

În primul caz se proiectează compoziţional o sticlă tip E (boro-silicatică). Rezultatul modelării indică o valoare relativ mică a indicelui cancerigenic, KI, deci o biopersistenţă mare.

Într-un al doilea studiu de caz, modelul optimal este aplicat unor fibre de sticlă având compoziţii chimice din sistemul oxidic MgO-CaO-SrO-Al₂O₃-SiO₂.

Rezultatele modelării arată că în acest sistem fibrele de sticlă au valori reduse pentru biopersistenţă  şi indice cancerigenic, KI, de circa 39, comparabile cu date de literatură.