Gresia porţelanată reprezintă un produs înalt performant, cu rezistenţă ridicată la uzură, care se foloseşte pentru placarea pardoselilor în zonele intens circulate. Pentru realizarea unei bune rezistenţe la uzură produsul trebuie să aibă o proporţie mai mare de fază cristalină comparativ cu gresiile tradiţionale. Din acest motiv s-a ales compoziţia chimică pe bază de oxizi alcalino-pământoşi, care dau compuşi cu viteză mare de cristalizare. În mod teoretic s-au ales drept principali componenţi mineralogici cordieritul şi mulitul, care s-au variat în limite largi. S-au sintetizat probe prin presare şi ardere la 1200-1350⁰C cu palier de două ore la temperatura maximă de ardere. Pe probele tratate termic s-a determinat variaţia caracteristicilor de vitrifiere în funcţie de temperatura de ardere şi s-a constatat o comportare corespunzătoare la vitrifiere pentru probele cu conţinut teoretic de 30-50% de cordierit. Prin difracţie de raze X s-a constatat că la temperaturi joase se formează majoritar cordieritul, dar apar în proporţii reduse mulitul şi spinelul magnezian. Acesta din urmă este un compus de neechilibru care apare ca fază intermediară la formarea cordieritului şi peste 1300⁰C se consumă total. La temperaturile de 1300-1350⁰C rămân în stare cristalină numai cei doi componenţi de echilibru. Studiile de textură efectuate cu microscopul electronic au arătat prezenţa mulitului sub formă aciculară şi a cordieritului sub formă tabulară.