Hidroxiapatita, obţinută prin sinteza chimică, este compusul anorganic principal al oaselor şi este foarte important datorită biocompatibilităţii cu organismul uman, la care poate adera în mod direct. Metodele de sinteză, folosite în prezent, sunt foarte numeroase, deoarece se urmăreşte să se obţină un compus cu raportul atomic Ca/P apropiat de cel teoretic, adică egal cu 1,67. S-au studiat două procedee de obţinere a hidroxiapatitei de compoziţie stoechiometrică prin procedeul hidrotermal şi, respectiv, prin încălzire cu microunde. Biocompatibilitatea ceramicilor de hidroxiapatită a fost demonstrată atât prin teste de viabilitate celulară, cât şi prin experimentele de microscopie de fluorescenţă şi baleiaj.