Durabilitatea  obiectivelor construite din beton/mortar cu ciment portland este conditionata de proprietatile structurale si compozitionale ale acestor materiale precum si de mediul de exploatare. Carbonatarea, atacul chimic al unor ioni (sulfati) si reactiile alcalii-silice sunt procese de degradare frecvent intalnite. Doua obiective construite, barajul de pe valea Rasca Mica (jud Cluj) si soclurile de beton de la cladirea centrala a Universitatii « Babes – Bolyai » Cluj Napoca (UBB), au fost studiate in vederea descrierii unor aspecte mineralogice ale proceselor de degradare amintite. Carbonatarea este principalul proces de degradare prezent in ambele obiective studiate, datorat reactiei hidroxidului de calciu (portlandit) cu CO₂ atmosferic dizolvat in apa din porii si capilarele betonului/mortarului. Se formeaza astfel calcitul care se depune in pori si fisuri, impregneaza matricea betonului/mortarului sau precipita la suprafata sub forma de eflorescente. Este evidenta zonalitatea depunerii calcitului in raport cu interfata mortar/aer iar levigarea calciului solubilizat din beton/mortar este probabil sa favorizeze declansarea reactiilor alcalii-silice. Atacul sulfatic este intalnit numai la cladirea UBB deoarece anionul sulfat este prezent datorita micromediului specific, sursa fiind degradarea unor esantioane mineralizate cu sulfuri expuse in aer liber. Acest proces a condus la formarea unor compusi secundari: ettringit si ghips. Ettringitul este depus preponderent in porii betonului sub forma de cristale aciculare – fibroase, demonstrand geneza lui  ulterior intaririi betonului. Gelurile de silice secundara au fost identificate microscopic in mortarul de la barajul de pe valea Rasca Mica depuse in porii si pe fisurile mortarului, ulterior depunerii calcitului. Gelurile prezinta fenomene de cristalizare partiala, puse in evidenta de fenomenele de anizotropie optica difuza.