intr-o lucrare anterioara [1], un numar de 17 fragmente ceramice romane (caramizi si tigle) de la Sarmizegetusa au fost analizate in vederea stabilirii caracteristicilor fizice si a parametrilor tratamentului termic. Prezenta lucrare intentioneaza sa raspunda unei intrebari frecvente in arheologie: care au fost materiile prime utilizate pentru confectionarea materialelor tegulare romane? In acest scop au fost analizate sase probe de argila colectate din diferite puncte din apropierea fostei capitale a Provinciei romane Dacia. Interpretarea difractiilor de raze X efectuate pe probele de argila naturala, precum si pe fractia argiloasa fina (< 2 mm) a pus in evidenta o compozitie mineralogica relativ simpla: caolinit, smectit/vermiculit, cuart, feldspati calco-sodici (albit–anortit), feldspati potasici (microclin), illit, mice, clorite, calcit si hematit. Microscopia electronica cu baleiaj a permis ilustrarea morfologiei placutelor de caolinit. Compozitia mineralogica si chimica, precum si proprietatile mecanice au permis separarea a trei tipuri de argila: (1) argila plastica, (2) argila nisipoasa si (3) argila bogata in carbonati. Principalele caracteristici determinate recomanda argilele plastice ca materie prima pentru ceramica. Pentru a verifica aceasta ipoteza, s-au analizat compozitia mineralogica (prin difractie de raze X si microscopie optica) si caracteristicile tehnologice ale argilei plastice, caolinitice, tratata termic la 800°, 850°, 900° si 950° C. Culoarea brun-roscata, absorbtia de apa (12,82–13,89 %), densitatea (1,95–2,00 g/cm³) si porozitatea aparenta (25,61–27,16 %) sunt foarte asemanatoare cu cele ale caramizilor si tiglelor romane studiate anterior. Aceasta ar insemna ca aceeasi sursa de argila a putut fi utilizata la obtinerea oricarui tip de ceramica, in functie de modul de fasonarea si de parametri de ardere.