Valorile numerice asociate caracterizarii bazicitatii sticlelor, calculate teoretic sau determinate experimental, nu se afla, intotdeauna, in acord cu faptele experimentale, iar discrepantele dintre diversele valori teoretice nu constituie un lucru neobisnuit. De exemplu, dioxidul de siliciu (SiO₂) este descris printr-o singura valoare de bazicitate (ionicitate), desi formele polimorfe ale silicei sunt, din acest punct de vedere, destul de diferite. Aceasta provocare nu a beneficiat de prea multe raspunsuri in cadrul teoriilor actuale referitoare la bazicitate.

In cadrul prezentei lucrari se va aborda studiul naturii chimice a diferitelor legaturi chimice si distributia acestora in oxizii cristalini si, respectiv, vitrosi avand compozitia corespunzatoare compusilor cristalini, in cadrul unei abordari proprii a ionicitatii oxizilor, dezvoltata pe baza nivelelor energetice electronice sau pe baza benzilor de energie din solidele cristaline. Posibilitatea descompunerii legaturilor chimice complexe, intr-o suma de legaturi chimice binare cuplata cu abordarea ionicitatii pe baza nivelelor de energie, permite estimarea ionicitatii legaturilor individuale la nivel structural local. In acest sens, se prezinta rezultatele pentru sticle unare (SiO₂),  precum si pentru unii compusi cristalini.